Steliante – Enemy of the state

Enemy of the state

De cât timp are nevoie Victor Ponta pentru a ne transforma într-o nouă Grecie?

leave a comment »

http://www.jurnalistii.ro/opinii/de-cat-timp-are-nevoie-victor-ponta-pentru-a-ne-transforma-intr-o-noua-grecie/

Referendumul care consfințește hoția și furtul a trecut în Grecia. Un guvern de bufoni populiști, de zece ori mai nocivi decât unul de-al lui Dan Diaconescu, de exemplu, a folosit toate metodele propagandei mediatice și toate tertirpurile demagogiei politice pentru a-și scărpina pe burtă propriul popor și pentru a-i permite acestuia să nu-și plătească datoriile către creditori. Mai exact, acei bani pe care Grecia i-a împrumutat de-a lungul anilor pentru a-și susține un aparat bugetar ultrasuperdimensionat, pentru a-și plăti pensiile grase, pentru a-și cumpăra armament, deci pentru a se simți în siguranță, pentru a se mândri cu Olimpiada din 2004 și pentru multe altele.

Acum, ca orice șmecher care nu vrea să mai plătească consumația, bufonul politic grec, fie că-l cheamă Tsipras sau Varroufakis, se jelește ofuscat naționalist numai pe partea de datorie împovărată, uitând că acei bani i-au finanțat statului grec o mie și una de cheltuieli publice.

Grecii, atât la nivel micro dar și macro, s-au folosit și beneficiază chiar în timp ce scriu aceste rânduri, de spirala aceasta a îndatorării pline de veselie și cheltuind cu și mai mare bucurie și dezmăț pe banii altora care sunt dispuși să strângă din curea pentru a pune bani deoparte pentru a economisi și astfel de a avea bani să investească.

La 1.000 de kilometri nord de Atena, Guvernul Ponta pare aparent departe de situația Greciei. România nu a beneficiat de clemența creditorilor și marilor puteri democratice, are un grad de îndatorare de vreo patru ori mai mic față de cel al grecilor, cheltuielile guvernamentale în PIB sunt mai mici, statul reușește să aducă bani mai mulți la buget deși evaziunea fiscală e o problemă serioasă etc etc.

Dar la fel ca la Atena, deocamdată cu câteva octave mai jos față de Atena, demagogia și populismul curg cu o veselie nedisimulată pe străzile Bucureștiului. Aflat în exil la Istanbul, unde și-a inventat o operație la genunchi pentru a scăpa de brațul lung al DNA într-un dosar de corupție, dar și de furia mass-media, mai puțin a celei care îi este aservită și cumpărată cu bani guvernamentali, Victor Ponta a demonstrat că este gata să dea peste cap contorul cheltuielilor guvernamentale pentru a se menține cu orice preț la putere.

Trecând de piedicile pe care el și partidul său vor să le pună Justiției pentru a nu ajunge să-i instrumenteze dosarul de la DNA, Victor Ponta are nevoie ca și Tsipras în Grecia să dea poporului dulciuri și bunătățuri. Dacă Tsipras îi minte pe greci cu cele mai gogonate promisiuni că nu-și vor plăti datoriile, Victor Ponta bagă adânc mâna în sacul bugetar și fie taie TVA, fie mai mărește un salariu minim, fie mai dă câțiva arginți la pensionari etc etc.

Pentru că România nu beneficiază de clemența Greciei, Victor Ponta n-are nevoie de mult timp, e îndeajuns să se mențină cu orice preț la putere până la alegerile parlamentare din 2016 și de prea multe măsuri populiste pentru a stârni nemulțumirea permanentă a partenerilor internaționali care îi vor închide ușa în nas și nu îi vor mai asigura finanțarea pentru pomenile sale electorale care să-l țină la putere în ciuda unei nemulțumiri populare crescânde.

Anunțuri

Written by steliannegrea

Iulie 6, 2015 la 12:23 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: