Steliante – Enemy of the state

Enemy of the state

Licitație pe bani publici în Săptămâna Mare. Cine, cum și de ce insistă să dea, printr-o strategie făcută pe repede înainte, sectorul energetic pe mâna chinezilor pentru care generații de români vor plăti zeci de miliarde de euro

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/licitatie-pe-bani-publici-in-saptamana-mare-cine-cum-si-de-ce-insista-sa-dea-printr-o-strategie-facuta-pe-repede-inainte-sectorul-energetic-pe-mana-chinezilor-pentru-care-generatii-116505.html

V-au plăcut imaginile cu cele două avioane de luptă F 22 Raptor aterizate pe aeroportul Kogălniceanu săptămâna trecută? Bucurați-vă de briza de occidentalism pe care au retrezit-o în unii dintre dumneavoastră pentru că în alte sectoare cum ar fi cel energetic o mână invizibilă face toate eforturile posibile să ne plaseze pentru zeci de ani de acum încolo în sfera de influență a companiilor de stat chinezești pentru a căror implicare în marile proiecte de energie românești statul român va emite garanții de zeci de miliarde de euro, amanetând dezvoltarea României statului chinez.

Un anunț de participare postat săptămâna aceasta de către Ministerul Energiei scoate la licitație „achiziția de servicii de consultanță de specialitate privind modelarea și analiza cantitativă a datelor, în vederea elaborării Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050”. Pare o afacere, pe care doar mințile unor strategi pe care nimeni nu-i vede ar putea-o înțelege, și aparent măruntă de doar 1,5 milioane lei fără TVA dacă o comparăm cu mitele vehiculate în diversele dosare ale DNA.

Dacă răsfoiești Caietul de Sarcini (pe care îl puteți consulta aici) aferent acestei licitații îți sar în ochi cel puțin două probleme serioase: prima referitoare la termenele extrem de scurte la care cel care va câștiga licitația va trebui să se supună și cea de-a dua referitoare la faptul că strategia este axată pe o serie de mari proiecte din energie – Unitatea 3-4 de la Cernavodă, Centrala Hidroelectrică de la Tarnița și un nou grup energetic pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia – toate aflate în diferite stadii de discuție numai cu investitori chinezi.

Practic cine realizează această strategie va dicta în energia românească cel puțin în următoarea jumătate de secol. Mai mult realizarea unor astfel de mari proiecte energetice presupune garanții de stat suverane adică implicarea statului român prin oferirea unor garanții de miliarde de euro care vor greva asupra bugetului României și care vor fi executate dacă ceva va merge prost la aceste afaceri. Raportat la PIB-ul ei, România poate oferi garanții suverane limitate ceea ce înseamnă că garanțiile oferite chinezilor vor mânca din dezvoltarea altor proiecte.

Și atunci vine întrebarea legitimă: cine din Ministerul Energiei, din Executivul tehnocrat al României și din structurile de forță ale acestui stat este atât de înverșunat să realizeze această strategie într-un ritm alert și cu includerea proiectelor realizate cu chinezii în strategia de bază dând o altă orientare geostrategică României care acum este membră a UE și NATO?

De ce să te grăbești să lansezi această licitație în Săptămâna Mare cu niște termene de livrare extrem de chestionabile care ridică sprâncene și care te-ar putea duce cu gândul că pot fi îndeplinite doar de către o firmă sau un think tank care deja are creionată dacă nu chiar realizată această strategie pe care Ministerul Energiei tocmai ce a scos-o la licitație și la care poate participa teoretic oricine dorește și se crede capabil. De exemplu conform Caietului de Sarcini, livrabilul 1 va trebui predat de către prestator adică de cel care va câștiga licitația în 5 zile de la intrarea în vigoare a contractului. Livrabilul 2 va trebui furnizat în 15 zile.
Livrabilul 1 cuprinde “descrierea detaliată a programului de lucru pe durata derulării contractului, a metodologiei utilizate și managementul proiectului”. Livrabilul 2 cuprinde “prezentarea unei simulări a celor trei scenarii specificate, specificarea datelor de input, metodologia realizării testelor sectoriale de stres, alte informații solicitate”.

Ceea ce este însă și mai ciudat în această strategie este faptul că se bazează și impune mari proiecte energetice care se află în diferite stadii de negociere cu companii de stat chinezești: Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă pentru construcția cărora s-a semnat deja un memorandum de înțelegere cu China General Nuclear Power Corporation pentru 6,4 miliarde de euro unde s-a vorbit deja de garanții de stat, Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompaj Invers Tarnița-Lăpuștești de a cărei construcție cu o valoar de 1 miliard de euro sunt interesate 3 companii chinezești și un grup nou pe lignit, de 500-600 MW, la Complexul Energetic Oltenia (CTE Rovinari) pentru care s-a semnat un alt memorandum cu chinezii de la China Huadian Engineering, o investiție în valoare de 850 milioane euro.

România va avea nevoie de sute de miliarde de euro pentru a recupera decalajele față de Vest iar unele studii indicau faptul că, în ritmul actual de recuperare a acestor decalaje, îi vom ajunge pe aceștia din urmă în vreo 666 de ani. O parte din acești bani vor veni din fondurile europene și de la bugetul de stat însă soluția financiară la nivel mare aflată la dispoziția României e reprezentată de utilizarea garanțiilor suverane. Garanția cvasi-suverană înseamnă că statul nu se împrumută direct pentru a nu crește datoria publică care și așa se afla acum la pragul de 40% din PIB ci oferă garanții pentru diverse investiții (autostrăzi, școli, spitale, proiecte energetice etc) care nu se adaugă direct la datoria publică. De aceea este vital ca doar proiectele importante pentru dezvoltarea reală a României să primească astfel de garanții. Gândiți-vă că doar pentru cele două noi reactoare de la Cernavodă sunt necesare garanții de circa 55 miliarde euro pe întreaga durată de viață a proiectului.

Dacă mai adăugăm doar celelalte două proiecte de la Tarnița-Lăpuștești și de la Complexul Energetic Oltenia, copii noștri vor munci în următorii 50 de ani doar pentru a plăti acești bani către companii de stat chineze, fără să mai luăm în calcul o altă bombă cu ceas: scăderea demografică și îmbătrânirea populației, ambele având un impact devastator asupra finanțelor României pe termen mediu.

Anunțuri

Written by steliannegrea

Aprilie 30, 2016 la 4:29 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: