Steliante – Enemy of the state

Enemy of the state

Archive for Mai 2016

Cum au ajuns Nicușor Dan și Cătălin Predoiu să se certe ca două precupețe care să-i țină trena Gabrielei Vrânceanu Firea

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cum-au-ajuns-nicusor-dan-si-catalin-predoiu-sa-se-certe-ca-doua-precupete-care-sa-i-tina-trena-gabrielei-vranceanu-firea-116769.html

Ultima săptămână ar fi trebuit să-i găsească pe cei doi principali contracandidați ai Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, mărindu-și șansele de câștig și nicidecum pierzându-se în certuri de precupețe care să-i țină trena viitorului edil al Capitalei. Cei doi orgolioși s-au lansat într-o dispută sterilă pe subiectul cine ar trebui să se retragă din cursă pentru a-i face loc celuilalt, dispută care îi îndepărtează și mai mult de favorita cursei așa cum reiese din sondajele de opinie cea care este beneficiara netă a acestei cirovăieli de precupețe.

Care dintre cei doi a inițiat scandalul contează acum în ultima săptămână de dinaintea alegerilor de duminică doar pentru istorici și nicidecum pentru contemporani care se vor fi trezit în duminica alegerilor că iar sunt plini de dezgust, de lehamite și de dor de ducă că iar a ieșit PSD-ul.

În opinia mea scandalul a fost pornit de celcarenuadatșinualuatșpagăînviațalui Nicușor Dan. El se află într-o situație mult mai ingrată față de Cătălin Predoiu deoarece, dacă nu câștigă acum la București, șansele ca finanțatorii să îi plece cresc exponențial iar viitorul său politic este pus serios în pericol deoarece trebuie să intre în Parlament pentru a se mai menține în politică, acolo unde ne aduce aminte de fiecare dată că nu aparține. Cu o Uniune Salvați Bucureștiul, a cărei competență îi este dată de titulatură, îi va fi greu să îl convingă pe cel din Cluj Napoca că are soluții viabile pentru România.

Pe Nicușor Dan l-au ajuns și blestemele contracandidaților săi, mânjiți cu tot felul de acesta cu tot felul de adjective, acum că s-a descoperit că șeful său de campanie e prins prin PanamaPapers, ceea ce e adevărat nu e o infracțiune în sine dar are o încărcătură negativă în opinia publică, dar și faptul că cel puțin unul dintre finanțatorii săi cochetează cu controversa: Iulian Stanciu este fondatorul emag și unul dintre partenerii de afaceri ai lui Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, fost finanțator, prieten și partener de petreceri cu Victor Ponta și care se află acum mai mult pe la DNA într-o serie de dosare de corupție.

În urmă cu mai bine de o lună de zile Nicușor Dan a mai declarat pe la colțuri că liberalul de la vremea respectivă, Ludovic Orban, ar trebui să se retragă din cursă în favoarea lui. Imediat internetul acolo unde Nicușor Dan pare să domine a preluat știrea și a rostogolit-o câteva zile însă din cauza lipsei unui răspuns favorabil s-a stins de la sine.

Acum același catindat antisistem îi cere imperativ contracandidatului său pentru locul doi să se retragă dacă va fi realizat un sondaj imparțial făcut de o firmă internațională al cărei renume nu poate fi pus la îndoială. Evident că este o condiție ce nu numai că nu poate fi îndeplinită dar care pur și simplu nu trebuie îndeplinită.

De cealaltă parte, Cătălin Predoiu este cea de-a patra opțiune a PNL pentru Primăria Capitalei deși este șeful acestui partid pe București și ar fi trebuit să fie prima opțiune. Cu orgoliul său nemăsurat și nepotrivindu-se cu foncția de primar ci doar cu unele mult mai înalte guvernamentale, Cătălin Predoiu s-a lăsat convins să candideze numai când pur și simplu nu mai era nimeni care să-și asume o astfel de candidatură după ce Cristian Bușoi, Ludovic Orban și Marian Munteanu au fost fie soluții nefericite, fie au fost lăsați elegant să-și rupă gâtul.

Cătălin Predoiu îi reproșează lui Nicușor Dan că îi facilitează ascensiunea Gabrielei Firea și că deja se visează viceprimar al acesteia. Ultimul scandal dintre cei doi a pornit de la propunerea acestuia, de altfel o cheie clasică, de a se retrage unul dintre ei dacă un sondaj arăta că celălalt stă mai bine. Evident că s-ar fi certat pe numele firmei, pe metoda de sondaj aleasă, pe numele operatorilor care vor face sondajul etcetc numai, numai ca discuția să depășească data alegerilor locale.

Pe de altă parte, Cătălin Predoiu pare că nu-și controlează nici măcar propria organizație de partid la nivel de București acolo unde există mai multe blaturi între candidații PNL și cei din alte partide însă cel mai grețos și dizgrațios este la sectorul 4 acolo unde “liberalul” Răzvan Sava a făcut echipă cu falsul Piedone, fostul primar al acestui sector anchetat în tragedia de la Colectiv.

În timp ce Dan și cu Predoiu se ceartă ca la piață cine este cea care profită din plin de harța dintre cei doi tocmai în ultima săptămână a campaniei electorale? Păi tocmai precupeața șefă, cea care e hulită de mai toată lumea și în a cărei victorie reformiștii și sofisticații nu vor să creadă la fel cum copii mici își țin mâinile pe ochi și nu vor să creadă în existența lui BauBau. Democrația este un joc al numerelor iar majoritatea, fie că este cu mai puține clase dar care merge la vot, fie că este mai școlită dar plină de lehamite, decide.

Mai mult candidatul PSD este favorizat atât de faptul că alegerile vor fi într-un singur tur de scrutin dar și de modificările la legea finanțării partidelor politice care limitează drastic finanțările și implicit posibilitatea ca cei de pe locurile inferioare în sondaje să fie în atenția opiniei publice. Peste toate, campania anticorupție a DNA a paralizat campania electorală și nu pare că mai poate influența în mod decisiv lupta pentru Primăria Bucureștiului.

Ar fi putut-o influența mai radical și în bine în alte orașe mari din România însă nu a făcut-o deși nu dovezile i-au lipsit.

Written by steliannegrea

Mai 31, 2016 at 9:54 am

Publicat în Uncategorized

Caz concret: Cum DNA clasează rapid un caz de corupție pentru că nu a fost sesizată “în mod regulamentar”, pentru că “nu e organ de control” și că ”e în sarcina altor organe ale statului să verifice cele sesizate”. (Documente)

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/alt-caz-concret-cum-dna-claseaza-rapid-un-caz-de-coruptie-pentru-ca-nu-a-fost-sesizat-in-mod-regulamentar-pentru-ca-nu-e-organ-de-control-si-ca-e-in-sarcina-altor-organe-ale-statului-sa-ve-116576.html

 

În urmă cu vreo patru ani scrisesem o anchetă jurnalistică în Evenimentul Zilei despre cum clanul Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu-Sorin Strutinsky își modernizaseră hotelul Flora pe care îl dețineau în mod oficial cu 17 milioane lei din care 6,3 milioane lei din fonduri europene cu o firmă de construcții, Xenoti SRL, care, culmea ironiei, era deținută tot de către Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.

DSCN0809

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) se autosesizează pe 27.02.2012 după ancheta mea din EVZ și îmi comunică la vremea respectivă că va derula o anchetă (http://www.evz.ro/off-shore-ul-cipriot-al-lui-mazare-anchetat-de-departamentul-antifrauda-975426.html) . După mai bine de patru ani îmi comunică că a definitivat ancheta și că a trimis-o către DNA pentru verificări privind posibile fapte de corupție.

Conform unui răspuns pe care l-am primit de la DNA astăzi (vezi documentul aici

) sesizarea DLAF este înregistrată la DNA – Structura Centrală sub nr. 265/VII-1/2015 pe 04.03.2015 de unde după două zile este expediată la DNA Constanța. Într-o singură zi procurorul Andrei Bodean întocmește rapid un răspuns în care clasează dosarul, răspuns pe care mi-l și expediază a doua zi și sub semnătura procurorulu șef serviciu, Sorin Constantinescu.

În esență le solicitam procurorilor să se uite pe o posibilă faptă de corupție legată de fraudarea fondurilor europene prin care tripleta toxică de la malul mării centra și dădea cu capul: pe de o parte organiza licitația pe fonduri europene pentru hotelul pe care îl dețineau pe care au atribuit-o tot firmei pe care tot ei o dețineau adică se aflau într-un vădit conflict de interese, aspect la care contribuabilii europeni sunt extrem de sensibili.

Că DNA trece rapid peste o faptă de corupție pe care o clasează deja nu mă mai miră însă sfaturile celor doi procurori pe care le-au inserat în răspunsul pe care mi l-au trimis după ce au investigat cazul o singură zi fac toți banii. “Caracterul nepublic al urmăririi penale ne împiedică însă să furnizăm date suplimentare cu privire la această cauză, pentru a nu anula elementul surpriză și a nu avertiza persoanele interesate cu privire la investigațiile efectuate, fiind de altfel și recomandabil și pentru autorul sesizării și procedeze în același mod”. Bolduirea să știți că nu îmi aparține ci este tocmai opera celor doi procurori care probabil nu aflaseră de la colegii lor de la DLAF că aceștia se autosesizaseră și nu fuseseră sesizați de către mine.

Mai departe cei doi procurori își iau avânt suplimentar și se leagă și mai tare de mâini și de picioare, spunându-mi că nu pot face verificările solicitate de mine în ceea ce-i privește pe Mazăre și Nicușor Constantinescu. “În ce privește al doilea aspect care reiese din conținutul petiției, respective efectuarea unei anchete care să elucideze modul în care fondurile europene sunt cheltuite de către autoritățile din subordinea fostului primar al mun. Constanța, Mazăre Radu Ștefan, și a fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Constantinescu Nicușor Daniel precizăm că Direcția Națională Anticorupție nu este organ de control, astfel încât să poată efectua verificări preventive pentru a constata comiterea unor infracțiuni, ci are exclusiv competența funcțională de a efectua urmărirea penală atunci când este sesizată potrivit Codului de procedură penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni concrete”. Din nou bolduirea le aparține procurorilor DNA.

Cei doi procurori nu s-au oprit aici și mi-au spus că e în sarcina altor organe ale statului să verifice cele sesizate de mine, fără să îmi și nominalizeze care ar fi aceste organe ale statului. “Prin urmare, DNA nu poate proceda la efectuarea verificărilor solicitate decât după ce a fost sesizat în mod regulamentar cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de competența sa, în cadrul unui proces penal. Este în sarcina altor organe ale statului să efectueze verificări și analize de genul celor indicate de autorul sesizării, iar în cazul în care din acestea rezultă indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, să sesizeze DNA sau alt organ de urmărire penală”.

Cu alte cuvinte DNA culege doar roadele unei urmăriri penale însă munca efectivă să o facă cu totul alții. Și dacă tot ne ducem la DNA să îi dăm totul mură în gură pentru că procurorii nu stau să aplece urechea la tot felul de sesizări făcute de toți neinsprăviții, care colac peste pupăză, le mai fac și fără să respecte codul de procedură penală.

Așa că cei doi procurori DNA au concluzionat: ”Față de cele expuse mai sus, se constată că aspectele sesizate nu justifică declanșarea unui proces penal, motiv pentru care lucrarea se clasează”.

Parcă am mai auzit undeva recent o astfel de abordare din partea unor procurori. De data aceasta erau cei ai DIICOT care au clasat rapid câteva sesizări legate de posibilele nereguli la licitațiile la care a participat firma Hexi Pharma SRL, cea care a vândut detergenți diluați spitalelor de stat, sesizare care fusese declinată, la rândul ei, de către DNA – structura centrală.

 

Written by steliannegrea

Mai 11, 2016 at 3:34 pm

Publicat în Uncategorized

Când să se apuce mai abitir de treabă, DNA dă bir cu fugiții. Nema putirință în privința achizițiilor putrede de miliarde de lei din sistemul public de sănătate. “Corupția ucide“ dar doar în termenii noștri

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cand-sa-se-apuce-mai-abitir-de-treaba-dna-da-bir-cu-fugitii-nema-putirinta-in-privinta-achizitiilor-putrede-de-miliarde-de-lei-din-sistemul-public-de-sanatate-corup-116572.html

Pentru a doua oară în ultima lună, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi (LCK)  creionează impotența DNA în combaterea nu a corupției medii și mari de care se ocupă această instituție așa cum scrie pe pagina ei de internet, ci cea gigantică, înfricoșătoare și ucigătoare. După ce a răspuns năucitor la întrebarea “la Televiziunea Publică când ajungeți“,“atunci când voi fi chemată“, ca și cum pentru datorii de 700 milioane lei și pierderi de alte 800 milioane lei ai avea nevoie de alte chemări decât propria autosesizare, LCK începe să își arate limitele extrem de înguste în privința cheltuielilor uriașe din sistemul public de sănătate. “Nu o sută de procurori vor rezolva aceste probleme în sute de spitale“, a fost răspunsul șefei DNA la întrebarea legată de corupția din sistemul medical.

Una din metodele cele mai eficiente și cu parfum de onestitate, prin care cineva vrea să-și definească limitele propriei neputințe, este să-l ia pe nu în brațe ocolind astfel o respingere francă. LCK nu a fost singura care, după scandalul dezinfectanților, l-a luat pe nu în brațe. Au făcut-o și ministru sănătății, care între timp, și-a dat demisia, și chiar primul ministru și președintele țării.

Conform datelor publice, Hexi Pharma SRL a livrat în perioada 2007-2016 dezinfectanți către diferite spitale publice din România în valoare de 124 milioane de lei. SRI susține că a informat în vreo 100 de note de neregulile privind dezinfectanții și s-a așezat cumințel în rândul celor care și-au făcut treaba mizând pe faptul că tot poporul știe că limitele acestei instituții sunt doar până în momentul în care au strâns informațiile, le-au procesat, analizat și trimis către “decidenți“, așa cum le place să spună într-un jargon oficial.

Mai departe e problema decindenților dacă au citit, dacă au luat vreo decizie, dacă au dat vreun feedback SRI. La capitolul decidenți includem miniștri ai sănătății sau prim-miniștri, foști sau actuali, ridicările din umeri au curs pe capete. Nici unul din cei șase miniștrii ai sănătății nu-și mai aduc aminte, foștii și actualii premieri nici ei nu-și mai aduc aminte.

În final șefa DNA, instituția care se ocupă de corupția medie și mare din România, zice că nici 100 de procurori nu vor rezolva problemele din sistemul public de sănătate, mai mult încearcă să acrediteze idee că DNA nu are competențe în privința achizițiilor publice. Așa pentru informarea domniei sale, instituțiile publice locale sau centrale fac cumpărături anuale de 15-16 miliarde de euro iar DNA vrea să se țină deoparte.

Sarabanda lui habarnam s-a dezlănțuit, și-a produs momentul culminant, care ar fi trebuit să sune ca p descărcare de gestiune pentru decidenți, și a închis cercul neputinței instituționale. Și știti de la ce a pornit totul? De la afacere cu dezinfectanți pentru spitale în valoare totală de 124 milioane de lei.

Dar haideți să mai luăm alte trei repere extrem de folosite în spitalele din România: reactivii de laborator, consumabilele și medicamentele.

Conform acelorași date publice, în sistemul public de sănătate s-au achiziționat în perioada 2007-2016 consumabile de 3,8 miliarde lei iar acum, în timp ce scriu aceste rânduri, sunt derulate licitații de 755 milioane lei. Comparați aceste date cu problema dezinfectanților.

Tot datele publice ne spun că sistemul public de sănătate a cumpărat în aceeași perioadă de timp reactivi de laborator de 3 miliarde de lei iar alte 426 milioane lei sunt acum în desfășurare. Comparați aceste date cu problema dezinfectanților.

În final să ajungem la medicamente cumpărate de spitalele din România în aceeși perioadă în valoare totală de 9 miliarde de lei, alte achiziții de 2,7 miliarde lei fiind acum în derulare.

Cum vi se mai pare acum scandalul dezinfectanților? Dar reacția DNA la acest scandal și mesajul explicit pe care ni l-a trimis că nu se va ocupa de mega-achizițiile de consumabile, reactivi de laborator sau medicamente făcute de-a lungul anilor de spitalele publice sau pe care acestea le vor face în viitor?

Un singur contract din primele 10 ca valoare din lista fiecăruia din cele trei repere de miliarde de lei sunt de două, trei sau chiar de 10 ori mai mare ca achizițiile făcute de Hexi Pharma.

De exemplu, Institutul Clinic Fundeni a încheiat pe 05.12.2012 un acord cadru de 324 milioane lei pentru achiziția de medicamente. În afară de actuala Agenție Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) care verifică la suprafață să vadă dacă hârtiile acestei licitații și Comisia Națională pentru Soluționare Contestațiilor (CNSC) unde pot fi depuse contestații de către cei nemulțumiți de cum a fost organizată licitația ce instituție din statul român ne poate garanta nouă tuturor că la acest contract nu s-au dat și nu s-au luat șpăgi, că interesul public a fost servit ireproșabil, că s-au achiziționat cele mai bune medicamente etcetc?

Vă mai pot oferi sute de astfel de exemple însă mi-e teamă că, după răspunsul șefei DNA, nu o să provoc decât iritare, frustrate și creșterea neîncrederii față de aceste instituții, lucru pe care nu mi-l doresc nici măcar neinteționat.

Singura mea intenție este acum aceeași ca și atunci când am propus triplare bugetelor DNA, ale Curții de Conturi și a Consiliului Concurenței, doar să contribui la reducerea celui mai mare cost atât pentru antreprenori cât și pentru populația de rând: corupția care știm cu toții de la cei din Piață că ucide.

Nici nu vreau să mă înscriu în corul de bocitoare al corupților unde la loc de frunte sunt Voiculescu Dan și Traian Băsescu dar nici să rămân necondiționat și cu cu carnet pe viață în clubul DNA, divizia Șoimii Patriei cărora le place să își admire vanitățile în oglindă și să treacă sub preș mărețele nerealizări ale DNA din care s-a evidențiat în ultimul timp o impotență de a lupta cu gigantica corupție.

DNA trebuie să înceapă să combată corupția și nu să alerge la nesfărșit doar după corupți a căror încătușare necesară aduce doritele breaking news-uri.

Written by steliannegrea

Mai 10, 2016 at 3:33 pm

Publicat în Uncategorized

Pentru cine pregătește Raed Arafat cea mai mare atribuire de contracte publice după tragedia de la Colectiv: peste 700 milioane lei pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/pentru-cine-pregateste-raed-arafat-cea-mai-mare-atribuire-de-contracte-publice-dupa-tragedia-de-la-colectiv-peste-700-milioane-lei-pentru-dotarea-inspectoratului-pentru-situatii-de-urgen-116558.html

 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) aflat în subordinea lui Raed Arafat, secretar de stat din Ministerul de Interne, are în derulare licitații publice pentru achiziția de costume de pompieri, diferite echipamente și o o multitudine de mașini speciale în valoare de peste 713 milioane de lei. Surse din piața de profil susțin că acestea erau pregătite să fie derulate anul trecut însă au fost amânate de tragedia de la Colectiv și de accidentul fostului ministru al internelor, Gabriel Oprea. Procedurile de atribuire au fost lansate pentru majoritatea celor 20 licitații într-o singură zi, ridicând deja semne de întrebare pentru specialiștii în achiziții publice care afirmă că decizia IGSU de a-și cumpăra respectivele echipamente prin acorduri cadru pe patru ani cu valori maxime și minime între care există diferențe și de ordinul 1 la 100 e o “șmecherie” menită să-i separe pe cei agreați de restul.

 

Megalicitația pentru IGSU de toate de la mașini pentru munca operativă la containere, îmbrăcăminte și mașini de intervenție de toate felurile

Mega-achiziția lansată de IGSU este cea mai mare după tragedia de la Colectiv, care a fost alături de accidentul în care a fost implicat fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, principalul motiv pentru amânarea acesteia pentru acest an.  IGSU este o instituție aflată în subordinea Direcției pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne și aflată în subordinea secretarului de stat Raed Arafat.

Conform informațiilor de pe propria pagina de internet, IGSU a primit în cursul anului 2015 sponsorizări de la Fundația pentru SMURD, un ONG privat al lui Raed Arafat, sponsorizări în valoare de câteva sute de mii de lei.

În cadrul IGSU funcționează Serviciul Mobil de Urgența, Reanimare și Descarcerare (SMURD) care este un serviciu public finanțat din fonduri guvernamentale.

Conform celor 20 de anunțuri de intenție sau de participare IGSU dorește să se doteze fie din fonduri bugetare fie din fonduri europene cu o multitudine de echipamente, mașini de intervenție și să-și cumpere costume de pompieri dar și îmbrăcăminte și autoturisme pentru munca operativă a acestora.

Astfel IGSU dorește să cumpere din fonduri guvernamentale echipamente de protecție în valoare de 17,66 milioane lei pentru personalul de pe ambulanțele SMURD și alte 29,33 milioane lei pentru căști de protecție și centuri pentru pompieri. Pentru achiziția de tricouri și cămăși, articole de acoperit capul și uniforme militare ale pompierilor, IGSU e dispus să cheltuiască 17,84 milioane lei iar pentru încălțăminte, curele și centuri alte 12,66 milioane lei.

Pentru achiziția de autovehicule pentru munca operativă dar și pentru remorci petru containere, IGSU a lansat o altă licitație pentru 6,54 milioane lei.

În fine, pe bani publici guvernamentali se mai licitează 25,49 milioane lei pentru produse și substanțe pentru stingerea incendiilor.

Însă cele mai mari sume IGSU le alocă din fonduri europene în cadrul proiectului “Multirisc” din Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2016. Cel mai mare contract de 47,9 milioane euro este cel legat de achiziția de “containere suport logistic al intervenției“. Următoarele achiziții se referă la 80 de autospeciale de intervenție la înălțime în valoare de 39,66 milioane euro, 200 de autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare cu cârlig de 25 milioane euro, 50 de automacarale cu brat ridicător de 22,9 milioane euro, 10 autospeciale pentru tratarea hiperbarică și oxigeno-terapie de 10,4 milioane euro, a unei tabere mobile pentru persoane sinistrate de 15,33 milioane euro, a altor 45 de autospeciale pirotehnice de 3,75 milioane euro, a altor 4 bucăți de autospeciale pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific și a unor altor tipuri de containere suport logistic și illuminate de 4,44 milioane euro.

 

Specialist în achiziții publice: “E o șmecherie”

Deși unele dintre atribuirile lansate de IGSU sunt într-o fază incipientă, altele fiind în apropierea depunerii ofertelor, surse din piața achizițiilor publice susțin că modalitatea prin care sunt atribute aceste contracte ridică semne de întrebare. “Raed Arafat se află în spatele acestei megalicitații. Orice documente de când s-a înființat Direcția pentru Situații de Urgență a lui Arafat, orice document este aprobat la el. Dacă vă uitați cine semnează specificațiile tehnice la toate Caietele de Sarcini de la toate cele 20 de licitații de mai sus o să observați că nu este nici un om tehnic ci sunt semnate de Lăscăteu, șeful Logisticii din IGSU, și sunt niște angajați de la Juridic dar care au primit aceste Caiete de Sarcini de la DSU. Ce face Raed Arafat? Face niște specificații cum a făcut la ambulanțe, de exemplu, unde a introdus aceste specificații într-un ordin de ministru care spune cum trebuie să arate ambulanța. În momentul de față singurii care au aceste acreditări sunt cei de la Deltamed Cluj. Spre exemplu la licitația de 15 milioane de euro pentru containere toate indiciile mergeau către aceeași firmă Deltamed care e reprezentantul Gumotex și EMPL în România, două firme care produc astfel de containere ”, susține o sursă apropiată acestor megalicitații organizate de IGSU.

Aceeași sursă susține că modalitatea prin care au fost scoase la licitație cele 20 de contracte este o șmecherie apărută pe piață de vreo doi ani. “Toate, dar absolut toate cele 20 de contracte au fost scoate la licitație printr-un acord cadru pe patru ani adică cine câștigă trebuie să-și mențină oferta valabilă timp de 4 ani. E o șmecherie prin care, dacă câștigă cine trebuie se face la valoarea maximă (n.r. valorile celor 20 de contracte variază extrem de mult cu diferențe valorice chiar de 1 la 100), iar dacă nu câștigă cine trebuie se găsește un motiv, vreo notă de fundamentare venită de jos în sus, din teren să zicem, prin care se cere o schimbare de specificație și cu tine face contractul la minim. Asta numai dacă nu ești pe lista de câștigători, până se reface licitația sau se pierd banii”, susține aceeași sursă.

De exemplu, pentru contractul privind achiziția de automacara cu brat ridicător valoarea minima a acestuia este 2,29 milioane euro (echivalentul a 5 bucăți) iar cea maximă 22,91 milioane Euro (50 de bucăți), urmând ca IGSU să decidă ce variant de contract va allege după finalizarea procedurii de atribuire.

Aceeași sursă susține că astfel de contracte cadru limitează competiția, împiedicând firmele mari de afară să participe: “Nu ne interesează să intrăm în cloaca voastră susțin marile nume de afară care spun că pentru a putea să îndeplinesc cerințele unui astfel de acord cadru ei sunt nevoiți să le cearră furnizorilor lor un preț pentru valoarea maximă a contractului dar se trezesc că autoritatea contractantă românească le execută contractul la valoarea minimă“.

 

Nici unul din producătorii internaționali nici măcar nu participă la licitațiile IGSU sau SMURD

Toate licitațiile de până acum pentru diferite echipamente pentru pompieri au fost câștigate numai de firme autohtone. De șapte ani primii patru producători mondiali – Iveco Magirus, Rosenbauer, Ziegler și Giamex.  – nu au participat la licitațiile din România. Prima și singura licitație câștigată de vreunul dintre cei patru cu o autoritate contractantă din România a constat în livrarea a două autospeciale în 2007 de către Iveco Magirus către Primăria Sectorului 1. Pe site-ul celor de la Rosenbauer, de exemplu, nu există nici măcar o reprezentanță în România, în schimb există la toate țările din jurul nostru.

Majoritatea covârșitoare a achizițiilor de autospeciale pentru pompieri a fost realizată, până acum, de Agențiile de Dezvoltare Intercomunitare (ADI), forme de asociere la nivel local pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea unor programe de interes public. Singurii câștigători pentru livrarea de echipamente pentru situațiile de urgență au fost firme autohtone: Romprim SA București controlată de persoane fizice autohtone care au preluat pachetul de acțiuni prin metoda MEBO și al cărei președinte și director general este Adrian Pandelescu, Grădinariu Import-Export SRL, deținută de Radu Grădinariu, Deltamed SRL Cluj, deținută de Dan Vasile Gorgan, un apropiat chiar al lui Raed Arafat, șeful SMURD.

Asupra acestor echipamente de zeci de milioane de euro achiziționate, în ultimii ani, de ADI din diferite județe există suspiciuni că sunt extrem de puțin folosite din cauza modului defectuos în care au fost întocmite caietele de sarcini, motiv pentru care au fost imobilizate o bună perioadă de timp din cauza defecțiunilor dese. De asemenea, există suspiciuni legate de faptul că reparațiile nu au mai fost executate în perioada de garanție.

 

SMURD mai pregătește o megalicitație pentru 3300 de ambulanțe. Până acum, doar Deltamed a câștigat

Raed Arafat s-a mai aflat în trecut în centrul unor controverse legate de modul în care SMURD, în principal, a achiziționat sute de ambulanțe numai de la un singur producător autohton, Deltamed Cluj, deținut de un apropiat de-al său.

Mai mult, surse din lumea medicală susțin că Raed Arafat a cerut de câteva luni situații de la subordonații săi din teritoriu privitoare la starea ambulanțelor din dotarea SMURD intenționând să lanseze o licitație uriașă de 3.300 de ambulanțe noi.

Written by steliannegrea

Mai 8, 2016 at 6:13 pm

Publicat în Uncategorized