Steliante – Enemy of the state

Enemy of the state

ANAF: multinaționalele au scos într-un singur an din România 1 miliard de euro. Pe ce note a sforăit DNA? Unde-s dosarele penale, unde-s cătușele, unde-i circul mediatic?

leave a comment »

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/anaf-multinationalele-au-scos-intr-un-singur-an-din-romania-1-miliard-de-euro-pe-ce-note-a-sforait-dna-unde-s-dosarele-penale-unde-s-catusele-unde-i-circul-mediatic-117249.html

Un director tinerel și grizonat de la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din ANAF se urcă pe un scăunel de bar și se pregătește pentru un interviu. Îl cheamă Ionuț Mișa care, între două priviri aruncate în pământ, îi zâmbește timid lui Sorin Pâslaru, fostul meu șef de la ZF. Și-a pus costumul bun și nu arată nicidecum ca orice inspector fiscal ci mai degrabă ca un consultant fiscal (http://www.zf.ro/companii/ionut-misa-anaf-identificat-miliard-euro-scos-tara-preturi-transfer-exportul-profit-face-achizitii-supraevaluate-pachete-salariale-nejustificate-onorarii-milioane-euro-avocati-consultanti-15527756).

În opt ani a făcut treptat pasul către șefia DGAMC de la cârma administrației financiare din Eforie. Acum controlează cele mai mari 1500 de companii din România,  care aduc jumătate din bugetul general consolidat al României care a fost anul trecut în valoare de 52 miliarde euro, atunci controla piețari care vindeau la negru nămol de la Techirghiol. Ascensiunea în carieră nu trebuie negată însă nimănui și e un motiv de mândrie pentru oricine.

Să înțeleg că nu v-ați prins cât de important e directorașul și nici ce poate ști și cum ar putea influența dezvoltarea României dacă ar colecta tot pentru stat și nu i-ar scăpa pe unii printre degete?

După câteva amabilitățe legate de cum se strâg banii la stat, Ionuț Mișa a aruncat bomba:” „Avem o analiză pe transfer pricing făcută la nivelul Direcţiei Generale Mari Contribuabili la sfârşitul lui 2014, iar din analiza pe care am identificat-o atunci privind sumele suplimentare  am ajuns la o sumă suplimentară de un miliard de euro numai pe marii contribuabili. Atunci însă erau 2.400 de companii acoperite de Direcţie”.

Transfer pricing adică prețurile de transfer e o definiție eufemistică și ca nisipul în cafea pentru evaziunea fiscală făcută de marile corporații care, prin tot felul de contracte păguboase pentru bugetul de stat al României dar și pentru mediul concurențial, scot ilegal sume uriașe din România. Scurt pe doi. Prin metode sofisticate, cu ajutorul unor contabili șmecheri și frumos parfumați și îmbrăcați, corporațiile au scos această sumă din România fără să aibă acest drept.

Cine ne poate spune cu certitudine dacă aceste sume sunt scoase ilegal și le putem încadra la evaziune fiscală? Păi doar direcția lui Mișa, fostul șef al Administrației Financiare din Eforie. El a descoperit 1 miliard de euro dar multe voci vorbesc de sume mult mai mari.

I-am trimis o serie de întrebări lui Ionuț Mișa. În răspunsurile sale seci și scurte și-a nuanțat declarațiile inițiale susținând că miliardul de euro descoperit nu se referă doar la multinaționale și că au fost făcute dosare penale care au fost trimise la DIICOT. “Nu cunosc stadiul acestor dosare”, spune Ionuț Mișa.

Să luăm contraexemplul DNA. Pentru dosare de corupție din același an 2014 al căror prejudiciu calculat a fost de circa 300 milioane de euro, DNA a întocmit mii de dosare penale, și-a transformat sediul său de pe Știrbei în obiectiv turistic unde a adus pentru audieri în spectacolul de seară al știrilor “elita“ politică și economică autohtonă. Și bine că face acest lucru.

 

De ce pentru o sumă de peste trei ori mai mare șefii multinaționalelor nu beneficiază de același tratament chiar din partea DIICOT care am văzut că a dat copy-paste la spectacolul de imagine pus în scenă cu success de DNA?

În primul rând la nivel legislativ s-au asigurat că toate informațiile din controalele făcute de ANAF sunt secret fiscal. Nu e ca la DNA unde o sursă cum altfel decât bine inteționată mai scapă unele informații din dosare către mass-media arondată acestei instituții. Cum ar suna de exemplu niște informații din dosarele multinaționalelor care au sifonat miliardul de euro afară?

“Dragă Hans iți remit acest contract de consultanță de consultanță absolut inutil dar pe care dorim să-l încheiem ca să mai scoatem câteva milioane de euro din România asta de doi lei“. Sau “Dear Jonathan te rog să-mi dai o listă de contractori pentru Bechtel că suntem pe final de contract cu idioții ăștia de români cărora desi le-am umplut conturile de șpăgi tot vor mai mult și nu ne mai rămâne și nouă de un profit gras așa cum se obține într-o economie emergentă“. Evident că sunt dialoguri fictive pentru că, nu-i așa, nici un procuror nu s-a obosit să ne dea nouă asemenea informații care, cel mai probabil, nici nu există deoarece multinaționalele au coduri de etică care le interzic să comită orice fel de lucruri ilegale.

Și aici vine șmecheria și mai sofisticată. Granița care transformă drenarea unor sume colosale în afara României prin prețurile de transfer din chestiuni aproape legale și sforăitoare de care se ocupă consultanții fiscali într-unele ilegale este extrem de mișcătoare, extrem de fină și observabilă doar unui fin cunoscător al fenomenului. Nu e ca șpaga sau evaziunea fiscală făcute cu dalta și ciocanul de către “elita“ politică și economică autohtone pentru care DNA e atât de specializată.

În al treilea rând , bugetele de publicitate ale marilor corporații, de care depinde ca de aer mass-media românească, fac minuni de-a dreptul de ani de zile reușind miracolul să seteze agenda presei românești care nu vorbește despre gunoiul de sub preșul acestora.

În al patrulea rând, există o reținere evidentă din partea procurorilor în a instrumenta dosare de evaziune fiscală instrumentate de subalternii lui Mișa. De oriunde ar fi ei, dar, în principal de la DIICOT,  nu intră cu mascații dis-de-dimineață în penthouse-ul șefului de corporație sau în sediile luxoase ale corporațiilor. Nu știu de unde le vine această “politețe“. Dar e un mister ce necesită o rapidă elucidare pentru că în lipsa acesteia crează frustrări și iritări legitime.

Ieșirile recente ale fostului șef al ANAF, Gelu Diaconu, desi tardive ne oferă un indiciu: prezența ambasadorilor străini în biroul său pentru a face presiuni pentru o companie sau alta.

Pentru a elimina frustrarea și inechitățile de tratament asezonate cu dublu standard e nevoie de un singur lucru: un singur tratament pentru toate companiile indiferent de acționariatul lor. Atât din partea inspectorilor fiscali dar și a procurorilor de la ce parchet or fi ei.

Nimeni nu vrea ca vreo multinațională să plece din țară pe refrenul nationalist găunos al altor secole “afară, afară cu străinii din țară”, dar nici să aflăm, peste câțiva ani, că statul român stă cu biciul doar pe propiile companii pentru că acestea nu au un ambasador care să dea cu pumnul în masă.

 

Anunțuri

Written by steliannegrea

Iulie 18, 2016 la 2:10 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: